Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare

  • Categorii de beneficiari:

a) invalizii de război;

b) văduvele de veterani de război;

c) văduvele de război;

d) veteranii de război;

e) prizonierii de război;

f) accidentații de război în afara serviciului ordonat.

Calitatea de veteran se stabileşte conform art. 5 din Legea nr. 44/1994 de către Ministerul Apărării Naţionale, pe baza datelor din livretul militar, ori în lipsa acestuia pe baza actelor oficiale eliberate de către organele stabilite de acest minister.

Invalizii de război îşi dovedesc calitatea prin procesul verbal de clasare.

Prizonierii de război îşi dovedesc calitatea prin datele înscrise în livretul militar, precum şi din orice alt document emis de Ministerul Apărării Naţionale ori de organul la care au fost reţinuţi.
În cazul în care cei îndreptăţiţi nu posedă livret militar ori nu li se poate elibera dovada necesară datorită inexistenţei sau distrugerii arhivelor confirmată în scris, calitatea de veteran de război se va determina de comisiile de reconstituire cu martori în condiţiile prevăzute de lege şi de metodologia stabilită în acest scop de Ministerul Apărării Naţionale.

  • Drepturi acordate:

Indemnizaţii:

  1. invalizii de război, beneficiază de indemnizație diferențiată în funcție de gradul de invaliditate;
  2. veteranii de război și văduvele de război beneficiază de indemnizație în cuantum stabilit prin lege;
  3. văduvele de veterani de război, care nu s-a recăsătorit, beneficiază de 50% din indemnizația de veteran de război și din renta lunară la care avea dreptul soțul decedat, respectiv 100% din indemnizația de veteran de război, dacă soții acestora nu au fost decorați cu rodine și medalii.

Spor de participare pe front, care se compune dintr-o sumă fixă pentru primul an de participare pe front indiferent de numărul de luni de participare pe front, la care se adaugă şi o sumă fixă pentru fiecare lună de participare pe front ce depăşeşte un an.

Rente, în cazul în care veteranilor de război le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, drepturi ce se acordă în funcție de tipul decorației.

Alte facilități printre care enumerăm:

-12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de călătorii simple pe calea ferată;

- gratuități pe mijloacele de transport în comun;

- scutire de la plata impozitelor și taxelor locale;

- scutire de la plata abonamentului unui post telefonic;

- bilete de tratament gratuite;

- ajutor anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei termice și energiei electrice. Ajutorul anual se asigură prin instituțiile care efectuează plata indemnizaţiilor de veteran de război, din fondurile puse la dispoziţie în acest scop de la bugetul de stat;

- alte facilități.

  • Stabilirea calității de beneficiar al legii și documente necesare:

1) Pentru acordarea drepturilor cuvenite veteranilor de război se vor depune la Filialele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război următoarele acte:

cerere pentru acordarea indemnizaţiei de veteran de război;

-adeverinţă eliberată de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război;

- certificat eliberat de U.M. 02405 Piteşti;

- acte de stare civilă în copie şi original;

- acte de identitate în copie şi original;

- livret militar în copie şi original;

- cupon pensie.

2) Pentru acordarea drepturilor cuvenite în calitate de văduvă de veteran de război se vor depune la Filialele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război  următoarele acte:

În cazul în care titularul a decedat înainte de dobândirea calităţii de veteran de război, soţia urmaşă va depune actele prevăzute la cap.B pct. 1).

3) În situaţia în care titularul decedat avea stabilită calitatea de veteran de război, soţia urmaşă va depune următoarele acte:

-cerere pentru acordarea indemnizaţiei de văduvă de veteran de război;

-declaraţie pe proprie răspundere că nu s-a recăsătorit;

-legitimaţia veteranului de război decedat;

-cuponul de pensie al veteranului de război decedat;

-cuponul de pensie al solicitantei;

-certificat de deces veteranului de război decedat în copie şi original;

-certificat de naştere în copie şi original;

-certificat de căsătorie în copie şi original;

-act de identitate în copie şi original.

Stabilirea și plata indemnizațiilor, rentelor și sporului de participare pe front se face de către casele teritoriale de pensii din raza de domiciliu a solicitantului, pe baza dosarului întocmit de Filialele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.